Fondul de investiții Black Sea Fund, pornit în urmă cu cinci ani de patru români cu experiență în zona financiară, a achiziționat pachetul majoritar al companiei Kids Element S.A.,
intermediat împreună tranzacții de aproximativ 3 miliarde de lei luna trecută, adică 92,6% din totalul din ianuarie, cei mai activi trei fiind Banca Comercială Română, Swiss Capital și TradeVille
12:00, după două săptămâni de subscrieri, cu o valoare atrasă de la investitori de aproximativ 4,8 milioane de euro, echivalentul a 38% din total, potrivit datelor platformei TradeVille
Ce a mai spus Ovidiu Dumitrescu, directorul general adjunct al Tradeville, la ZF Live
– Daca nu avem o efervescență în piață, la început cotațiile vor fi depărtate.
centrale ale lumii, în special Rezerva Federală a Statelor Unite, și mai puțin de conflictul armat ruso-ucrainean, consideră Mihai Nichișoiu, specialist în piețe de capital al TradeVille
TradeVille, cel mai mare broker de retail de la Bursa de Valori București, se pregătește să listeze în perioada următoare emisiunile de obligațiuni ale companiei care deține lanțul
„Aprobarea prospectului întocmit în vederea admiterii la tranzacționare pe piața reglementată administrată de BVB a obligațiunilor emise de Patria Bank S.A.