Aproximativ 260.000 clienți persoane fizice și până în 10.000 de companii au depus până în prezent solicitări de suspendare a plțăii ratelor, ceea ce reprezintă 17% dintre creditele
Aplicația de mesagerie WhatsApp va introduce restricții în ceea ce privește numărul de persoane spre care un utilizator poate redirecționa simultan un mesaj, într-o încercare de a combate
Italia este în pragul unei greve generale după ce principalele trei sindicate ale țării au anunțat că nu sunt de acord cu definiția guvernului a ceea ce reprezintă activități „esențiale
Bursele europene au înregistrat pierderi istorice astăzi, în ceea ce s-a conturat drept cea mai proastă zi din istoria burselor europene, după ce președintele american Donald Trump
de la București a înregistrat joi, 26 martie 2020, un rulaj de tranzacționare pe segmentul de acțiuni de 37 de milioane de lei, cel mai redus de la începutul acestei luni încoace, ceea
nivel global a transformat această epidemie în pandemie, iar șocurile economice generate de înghețarea activității în cele mai multe sectoare transformă încetinirea economică în ceea
Românii care depun Declarația Unică prin intermediul Ghișeul.ro beneficiază acum de o procedură simplificată, întrucât ANAF calculează din start obligațiile de plată, ceea ce elimină
ultimele săptămâni, întrucât trebuie să își mențină activitatea și să opereze la capacitate maximă, în timp ce trebuie să implementeze constant măsuri pentru a proteja angajații, ceea