O decizie recentă a ANAF care pune în aplicare directivele prevăzute în articolul 162 din noul Cod de procedură fiscală arată că începând din luna aprilie a acestui an vom vedea pentru
Companiile Confecții Integrate Moldova și Exclusiv Comp prin care designerul român Irina Schrotter își administrează businessul de retail și producția de textile și-au menținut afacerile
Compania de construcții CON-A din Sibiu, deținută de omul de afaceri Mircea Bulboacă, una dintre cele mai mari 100 de companii controlate de antreprenori români, caută 72 de persoane
conturi, a celor care închiriază casete de valori, dar și operațiunile în lei sau în valută care depășesc echivalentul a 5.000 de euro, obligația fiind introdusă prin proiectul noului Cod
perspective“ realizat de Andrei Rădulescu, economist-șef al Băncii Transilvania, subliniază că avansul consumului a adus cu el o creștere de investiții care au însemnat în T2 2016 cam
mai important activ al grupului, piața locală de carburanți va deveni mai „românească“ în condițiile în care acum importurile de produse petroliere, în special de motorină, acoperă cam
orice asigurare de viață încheiată în perioada 1 octombrie - 30 noiembrie, clauza pentru afecțiuni grave precum cancer de sân, de ovar, de corp uterin, sau trompă uterină, cancer de col
Compania de construcții CON-A din Sibiu, deținută de omul de afaceri Mircea Bulboacă, una dintre cele mai mari 100 de companii controlate de antreprenori români, spune că tendința de