Nuclearelectrica a mărit profitul cu 70% după reducerea taxei pe stâlp
(SNN), al cărui profit net a crescut cu 70% în primele nouă luni.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
(SNN), al cărui profit net a crescut cu 70% în primele nouă luni.
Bitdefender, partener al echipei Ferrari încă de anul trecut, a prezentat noile elemente din sezonul din acest an ale parteneriatului.
Cristian Nacu, partener în cadrul fondului de investiții Enterprise Investors, vrea să termine anul cu o achiziție nouă în portofoliu.
În cele două capete laterale de la acest etaj, Bershka și H&M , care au magazine pe parter și primul nivel, și-au amenajat alte intrări în magazine.
Salariul mediu pe economie a ajuns în luna noiembrie a anului trecut la valoarea de 2.464 de lei net, în creștere cu 13% față de perioada similară a anului anterior, arată datele Institutului
ce un exectutiv pe o funcție similară din Elveția, Germania sau Marea Britanie câștigă dublu, arată un studiu realizat la nivel global de compania de executive search Pedersen & Partners
rămasă vacantă, chiar dacă are un plan de succesiune bine pus la punct – aceasta este una dintre concluziile unui studiu realizat de firma internațională de executive search IIC Partners
Radu Hanga, 46 de ani, director executiv strategie-coordonare al grupului financiar Banca Transilvania, care include BT Capital Partners, BT Leasing, BT Asset Management și altele,
Achiziția birourilor The Bridge de către frații Dragoș și Adrian Pavăl de la Forte Partners în cea mai mare tranzacție de office de pe piața locală, de 200 mil. euro, nu este un caz
România a fost prima piață din regiunea Europei Centrale și de Est pe care a pariat fondul de investiții Greenbridge Partners, care a cumpărat 75% din titlurile businessului Rus Savitar-Casa