Bitdefender investește cel puțin 1 milion de euro în dezvoltarea hub-ului global din Statele Unite ale Americii, deschis anul acesta în scopul dezvoltării agresive a companiei de securitate
Guvernele din ultimii ani, indiferent de culoarea politică, au fost unite de aceeași promisiune din domeniul Sănătății – spitalele regionale, care însă nu au trecut de planuri de
Uniunea Europeană și Statele Unite și-au crescut achizițiile de metale industriale cheie din Rusia în pofida problemelor logistice create de războiul din Ucraina și discursurilor dure
Piața de capital de la Varșovia a făcut oficial pasul către cea mai înaltă ligă bursieră, în clubul căreia se află reprezentanți precum Statele Unite ale Americii, Germania, Franța,
Datele publicate vineri, prin care pare că se desenează un peisaj economic favorabil în Statele Unite ale Americii, s-au dovedit mai puternice decât intrarea în vigoare a taxelor vamale
Investițiile chineze din Statele Unite au luat-o puternic la vale în primele cinci luni ale acestui an pe fondul tensiunilor în creștere dintre cele mai mari două economii ale lumii
„Nimic nu va opri“ Nord Stream 2, a anunțat Rusia referindu-se la noile sancțiuni impuse de Statele Unite împotriva unui gazoduct în care UE se aliază cu Rusia împotriva aliatului său
Tensiunile dintre Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu răspândirea coronavirusului din China au ridicat cursul francul elvețian până la 1,07 franci/euro, atingând cea mai
tranzacționare de marți, 6 mai, pe măsură ce participanții bursieri monitorizau rezultatele trimestriale ale companiilor listate și schimbările din politica comercială a Statelor Unite