Cezar Rapotan, afaceri de 340 de milioane de euro cu Arabesque
, în scădere cu 3% față de anul precedent, în timp ce profitul net al companiei s-a redus cu aproape 30%, până la 6,8 mil. euro.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
, în scădere cu 3% față de anul precedent, în timp ce profitul net al companiei s-a redus cu aproape 30%, până la 6,8 mil. euro.
de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor oficiale, la 365 de unități, brandul autohton fiind cea mai vândută marcă auto peste Prut, cu o valoare cumulată de 4,4 mil. euro
Creșterea în termeni nominali este de aproximativ 140 milioane de euro.
Compania Cerealcom Dolj, cea mai mare entitate a grupului deținut de omul de afaceri român Mihai Anghel, a ajuns la încasări de 98,3 milioane de euro în 2013, în creștere cu două treimi
Producătorul de sisteme de ferestre și uși Casa Noastră, care comercializează brandul QFort, și-a planificat investiții de circa 30 mil. euro în următorii 3-4 ani în majorarea capacității
închirieri la 314,5 milioane de euro, dar și din cauza efectelor negative ale evaluării ajustate conform cursului valutar al portofoliului din Rusia.
Producția de electrocasnice din România s-a dublat în perioada 2009-2015, iar dacă trendul ascendent continuă, piața ar putea sparge în acest an pentru prima dată pragul de 1 mld. euro
Producătorul german de motounelte Stihl a investit 5 milioane de euro pentru reconfigurarea rețelei de distribuție din România, alcătuită din circa 300 de magazine, a anunțat marți
Românii au lăsat în magazine în luna decembrie 3,5-3,7 mld. euro, cei mai mulți bani mergând către alimente, iar restul sumei fiind împărțit între haine, cosmetice, produse electro-IT
Prețul mediu al unei locuințe din Capitală se situează în jurul valorii de 1.000 de euro pe metru pătrat și ar putea ajunge la 2.500 de euro pe metru pătrat în perioada următoare, arată