Cerințele generale, specificațiile tehnice, cât și alte detalii suplimentare referitoare la conceptul creativ, dar și la procedurile legale de achiziții publice, pot fi consultate,
Francisca Hogescu-Lebrun este absolventă a Universității Politehnice București, Facultatea de Automatică și Calculatoare și a urmat cursurile Centrului de Leadership Creativ din Greensboro
La Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, structura este și mai elaborată: Vuza deține 91,34% dintr-un SRL ploieștean, care controlează 100% dintr-un holding
comunității românești că ei sunt „ambasadori informali“ ai României și pot să-i îndemne pe americani să descopere țara ca turiști sau investitori, arătând că în România pot găsi oameni „creativi
„În urma acestui proiect vor fi create 120 de locuri de muncă, majoritatea în Botoșani, dar ne uităm și spre alte zone cu potențial, cum ar fi Craiova.
Utilizatorii își dezvoltă această abilitate prin: căutarea de nou, provocarea, gândirea creativă, urmarea căii corecte de a rezolva problema, fără scurtături, și dezvoltarea rețelei