În medie, la nivel național, unui medic (inclusiv medic de familie) i-au revenit 246 de locuitori, față de 256 în anul precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Național de
Deficitul de personal medical calificat a ajuns la o cotă alarmantă în România, odată cu plecarea medicilor să lucreze în străinătate, a spus Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului
Impactul unei posibile recesiuni economice poate fi atenuat prin acțiune și anticiparea tendințelor din partea liderilor, crede Robert Chițan, directorul de dezvoltare al Gral Medical
Tinerii care au beneficiat de facilitățile oferite de programul guvernamental „SRL-D“ în perioada 2011- 2015 au creat, în medie, câte 1,3 locuri de muncă, arată datele de la Registrul
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Vitol Bitumen Investments BV din Olanda preia compania olandeză Valt și firma Sargeant Marine Bitumen SRL, care are activități
Atos Convergence Creators SRL, una dintre subsidiarele locale a grupului francez Atos - unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT din Europa, a înregistrat anul trecut o