milioane de tone în 2019, iar județele Timiș, Arad și Călărași au avut cele mai mari recolte, datorită calității solului, a cantității de apă din pământ, a precipitațiilor și a tehnologiei
Lucian Georgescu, secretar de stat în Ministerul Cercetării și Inovării, a invitat companiile care activează în jurul tehnologiei blockchain să discute pe marginea implicării și
Investitorii individuali par să își păstreze încrederea în marile acțiuni din domeniul tehnologiei, în ciuda scăderilor bursiere din 2022 care au ras sute de miliarde de dolari din
Rolul Ungariei în cercetarea și dezvoltarea din sectorul auto este în creștere, a declarat ministrul demisionar al tehnologiei și industriei Laszlo Palkovics cu ocazia inaugurării unui
Compania locală Ringhel, specializată în dezvoltarea de soluții software pentru industria de energie, a lansat ieri la nivel global platforma PROCESIO, dezvoltată pe baza tehnologiei
de telecomunicații, a câștigat primul proces din disputa la nivel global cu gigantul Apple cu privire la cât ar trebui să plătească inventatorul iPhone-urilor pentru utilizarea tehnologiei
Transformarea Chinei dintr-o țară care copiază idei din Vest într-o putere a tehnologiei și inovației a devenit evidentă în ultima vreme pentru unii observatori.
TechAngels, grupul local de investitori privați implicați în susținerea start-up-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune, a investit în total anul trecut circa 4
Patru din cele cinci companii care formează falanga tehnologiei americane, respectiv Facebook, Apple, Amazon, Netflix și Google (Alphabet), au atins ieri niveluri istorice record.
Internet of Things au înregistrat o creștere de peste două cifre (10% - n. red.) în raport cu anul anterior, în condițiile în care mediul de business a conștientizat importanța tehnologiei