Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital din România, a înregistrat un rezultat global de 1,56 milioane lei în primul semestru, în scădere cu 51% față de aceeași
Adrian Andrici și Global Consult, acționari cu o deținere de peste 5% din BRK Financial Group, cer revocarea membrilor consiliului de administrație al BRK Financial Group și alegerea
SAPPHIRE Technology, producător și furnizor global de soluții grafice, plăci de bază și soluții multimedia, a anunțat o noua placă de bază dezvoltată pentru a susține cea mai nouă familie
mai valoroase zece branduri de modă din lume sunt evaluate în acest an la 180 mld. dolari, în urcare 53% față de anul anterior, arată raportul Kantar Brandz - 2021, Most Valuable Global
Cea mai bună soluție pentru o companie care dorește să se extindă la nivel global este aceea de a-și externaliza mare parte din servicii și astfel să își concentreze atenția pe activitatea
Grupul american IMG, o divizie a companiei Endeavor, liderul global al industriei de evenimente, sport, media și fashion, a cumpărat turneul de tenis Mutua Madrid Open de la omul de
♦ 2020 a adus o criză istorică, o pandemie cum o dată la un secol poate să apară, o criză altfel, care se manifestă la nivel global, pe mai multe canale, în același timp.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Cheil Germany, parte a uneia dintre cele mai importante rețele de comunicare pe plan global, preia controlul unic asupra Centrade
Gefco România, subsidiara Grupului Gefco, jucător global în logistica industrială și lider european în logistica automobilelor, a raportat afaceri de 68,1 milioane de euro în 2017,
Moscova, Istanbul și București sunt cele mai aglomerate orașe europene din punct de vedere al traficului auto, potrivit TomTom Traffic Index, în timp ce la nivel global primul loc este