Sezonul de raportări financiare aferente primelor nouă luni din acest an a avut mai mult un impact negativ asupra evoluției acțiunilor de pe bursa de la București, surprizele pozitive
reprezentanții Nestlé, unul dintre cei mai importanți jucători din industria FMCG din lume, activ și pe piața de dulciuri, susțin că primele două luni din anul acesta piața locală resimte un impact
Restricțiile legate de circulația persoanelor pe timpul stării de urgență cauzată de pandemia COVID-19 au avut un impact pozitiv asupra comețului online de produse digitale, vânzările
Ramona Bruynseels, consilierul de stat pentru mediul de afaceri al premierului Dăncilă, spune în fața investitorilor că guvernul PSD, care a adoptat o ordonanță de urgență cu impact
Gigantul american Facebook se va confrunta cu probleme și mai mari în 2019 în condițiile în care multe dintre alegerile făcute de echipa de conducere vor continua să aibă un impact
fiscale anunțate de guvern, inclusiv taxa pe activele financiare ale băncilor, susținând că aceste măsuri vor distorsiona evoluțiile pieței creditului și sectorului bancar, cu impact
bănci austriece, Erste și Raiffeisen, au afișat scăderi importante, acestea fiind expuse și pe piața românească, iar schimbările legislative despre care se vorbește ar putea avea un impact
ramurile economiei a creat un cutremur în piețele financiare și că situațiile financiare pentru 2019 vor fi afectate doar prin prisma informațiilor prezentate în notele însoțioare, ca impact
Producătorul de zinc și plumb Sometra Copșa Mică (SOMR), controlat de grupul grec Mytilineos Holdings, investește 40 mil. dolari în dezvoltarea unei capacități de producție fără impact