La 659,6 milioane de lei au ajuns intrările nete din luna iulie ale fondurilor deschise locale, fiind vizate fondurile de acțiuni (286,6 milioane de lei), cele reunite sub categoria
În perioada raportată, operatorul privat de sănătate a înregistrat o pierdere netă de 6,3 mil. lei, de la profit de 20 mil. lei în primele 9 luni din 2024, preponderent cauzată de
modificarea și completarea titlului X din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care stabilește mecanismul de calcul și declarare a impozitului pe construcții, de 1% din valoarea netă
Veniturile nete din dobânzi, cea mai importantă resursă de profit a băncilor, au continuat să crească și în 2019, în condițiile în care creditarea s-a revigorat, dar și ca urmare a
Producătorul de chimicale Chimcomplex (simbol bursier CRC) anticipează pentru 2026 o pierdere netă de 177,6 mil. lei, conform bugetului aprobat și publicat la Bursa de Valori București
Sud-Vest Oltenia și Sud-Est au înregistrat în 2025 unele dintre cele mai ridicate rate NEET din Uniunea Europeană, de 27,9%, respectiv 26,3%, potrivit datelor Eurostat.