Cererea pentru soluții de management al proiectelor, management al activelor și de business intelligence, se află în creștere pe plan local, mai ales din partea companiilor mari și
Ce obiective a anunțat la ZF Live Pavel Năstase, rectorul ASE, pentru anii următori Academia de Studii Economice, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior
Un alt acționar semnificativ este firma de intermediere Broker Cluj, cu un pachet de 12,7% din acțiuni, în timp ce SIF Muntenia are o participație de peste 5%.
Programele de masterat în management din Franța domină topul celor mai bune 20 de programe de educație pentru viitorii directori de companie din lume, detronând cursurile oferite de
Furnizorul local de soluții software Infrasoft țintește să ajungă anul acesta la 100 de clienți pentru propria soluție software de management al documentelor și automatizare a proceselor
Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri de investiții din România, cu o cotă de piață de 33%, va reduce de astăzi comisioanele de subscriere și de administrare
Monticlifti Management a vândut marți un pachet de aproape 14 milioane de acțiuni SIF Banat-Crișana, cea mai mare societate de investiții financiare după active, pentru aproximativ