Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta, miercuri, în ședință extraordinară, oportunitatea solicitării instanței supreme de a sesiza Curtea Constituțională cu
cazul ca la nivelul CSM să se depășească o logică anterioară a cooperării limitate între grupurile de idei, de orientare, din cadrul CSM și să se treacă pe o logică a cooperării totale
Președintele CSM, Alina Ghica, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că principala prioritate a consiliului în acest an este suplimentarea schemelor de personal în cadrul instanțelor
de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, se arată într-un comunicat de presă al CSM
Banca Transilvania, cea mai mare instituție cu capital majoritar privat local, a mușcat în criză din cota de piață a jucătorilor străini și a ajuns la finalul anului trecut pe pozi...
CSM afirmă, în motivarea avizului negativ dat numirii lui Tiberiu Nițu în funcția de procuror general, că acesta are autocontrol scăzut, rezistență redusă la stres și nu a dat dovadă
Medicamentele generice au pierdut teren în intervalul 2007-2011 pe piața farmaceutică locală, ajungând la o cotă de piață de 22% (în valoare) comparativ cu 28% în urmă cu cinci ani...
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, vineri seară, solicitarea de revocare a hotărârii prin care Oana Schmidt Hăineală a fost învestită ca președinte al Consiliului