România a atras până acum circa 5.000 de companii britanice, cele mai multe orientându-se către domenii precum IT&C, textile, servicii, producție sau inginerie.
Unul dintre cei mai mari antreprenori din România, Dan Ostahie, proprietarul Altex, spune că ANAF (Fiscul) este una dintre cele mai nereformate instituții ale statului, iar modul de
Romgaz, una dintre cele mai mari companii din portofoliul statului, aflată sub coordonarea Ministerului Energiei, este și una dintre cele mai performante companii listate la Bursa de
nevoiți să scoată din buzunar sume mai mari decât polonezii, cehii sau slovacii atunci când cumpără o poliță de asigurare auto facultativă (Casco), deși costul mediu cu reparațiile este
Microîntreprinderile, companiile mici și mijlocii, în număr de aproape 900.000 de firme, realizează 45% din cifra de afaceri din economie, în timp ce restul reprezintă contribuția a
Să renunțe la ideea de a face real estate doar pentru a construi niște metri pătrați și să-ți dea seama că atât clientul care investește în real estate, cât și turiștii care vin în