Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), care grupează aproape 200 de companii cu un business cumulat de aproape 4 mld. euro pe an și 47.000 de angajați, a avut
Modelul de automatizare al producției din România, implementat în mai multe unități de producție de compania românească de soluții software KIM, fondată la Ploiești de Vicențiu Corbu
Ascendia, un producător local de software educațional, va adăuga în Livresq, o platformă pentru crearea de lecții digitale și educație interactivă care nu necesită cunoștințe de programare
Utilizarea tehnologiei de tip RPA (Robotic Process Automation), prin intermediul căreia se automatizează procesele repetitive din cadrul unei companii cu ajutorul unei soluții software
Cristian Popescu, CEO-ul companiei SAP România, subsidiara locală a producătorului german de soluții software de business - unul dintre cei mai puternici jucători europeni din industria
Compania locală UberPixel, specializată în dezvoltare de software, a investit circa 60.000 euro, din care 37.000 euro au fost obținuți prin programul Start-up Nation, în crearea unei
Gigantul american Microsoft, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente, software și servicii la nivel global, va aduce și pe piața din România noul computer portabil Surface
Banca a trecut la o soluție de rețea de arie largă definită software (SD-WAN) livrată de Orange pentru a gestiona centralizat cele peste 500 de sedii în care este prezentă instituția