Patru țări din Europa Centrală și de Est, respectiv România, Slovacia, Polonia și Ungaria, sunt singurele state membre ale UE unde inflația se încăpățânează să rămână la peste 10%
În vreme ce în România gunoaiele zac adesea pe stradă, în parcuri sau în lacuri, în țări ca Olanda poți primi o amendă considerabilă chiar și atunci când lași o cutie de carton lângă
Șapte țări din UE, dar și alte state europene din afara uniunii, au decis deja reduceri substanțiale de taxe – accize și TVA – pentru a limita impactul crizei carburanților asupra economiilor
Alte guverne și companii vor monitoriza cu siguranță îndeaproape ce se întâmplă în țările ce impun vaccinarea obligatorie pentru a vedea cât capital politic și propriu este investit
Norofert (simbol bursier NRF), producător de îngrășăminte organice și cea mai recentă listare la București, a anunțat acționarii astăzi la Bursă cu privire la înființarea unei filiale
Cele mai mari niveluri ale depozitului mediu le au deponenții cu rezidență în Belgia (995.100 lei), Emiratele Arabe Unite (394.500 lei), Monaco (308.400 lei) și Grecia (104.300 lei)