Rețeua de drumuri se apropie de finalizare, în condițiile în care, un număr de 19 străzi au trotuarele amenajate și se lucrează în prezent la turnarea asfaltului.
Ca toate instituțiile și industriile moderne din Iran, televiziunea își are începuturile înainte de Revoluția Islamică din 1979, când țara era condusă de un șah autoritar, dar des...
de 3 mil. euro după ce a primit o nouă rundă de finanțare în valoare de 450.000 euro de la Cosmin Țîrvuloiu, lead investor, și fondul de investiții Mavers Wealth Management.
global, iar comportamentul acestora a ajuns să se asemene cu cel al investitorilor europeni de retail, spune Rolandas Juteika, head of wealth & trading (SEE), Revolut.
DN Agrar Group, grup de firme cu acționariat majoritar olandez care activează în domenii precum zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică
Companiile de logistică ar putea investi între 500 de milioane de euro și un miliard de euro în parcuri logistice și industriale în următorii doi ani, în condițiile în care România
Enel a anunțat că va investi în România în perioada 2017-2019 circa 200 de milioane de euro pentru digitalizarea infrastructurii pe care o deține local, intenția fiind de a monta smart
Primăria Oradea va investi 51,9 mil. lei (10,5 mil. euro), fără TVA, într-o parcare supraetajată care va fi legată de ambulatoriu spitalului județean de urgență printr-un pasaj suprateran