Compania de stat Oil Terminal (OIL), cel mai mare terminal pentru export/import țiței din România a început procesul de recrutare și selecție a directorului general și a directorului
Ziarul Financiar propune pe final de an o nouă dezbatere pe teme energetice, discuția fiind necesară mai ales în contextul lansării proiectului Strategia energetică 2030, document...
Problema este că partidele de la putere și opoziție cu liderii lor, mai mult sau mai puțin aceiași de 20 de ani, împart o dată la patru ani sau în fiecare an, după caz, posturile în
Una din două companii crește salariile sau pachetele de beneficii pentru a atenua impactul creșterii prețurilor, după cum arată rezultatele unui sondaj realizat de compania de consultanță
Este primul indicator în timp real privind impactul crizei actuale asupra companiilor din România, în condițiile în care datele statistice privind radieri, dizolvări sau întreruperi
Autonet Import, cel mai mare furnizor de piese auto din România, a raportat pentru 2017 o cifră de afaceri de peste 1,2 mld. lei (277,7 mil. euro), mai mare cu aproximativ 8% față de
Peste 33.000 de firme erau active la nivelul anului 2016 (ultimele date disponibile) în Republica Moldova, acestea generând o cifră de afaceri totală de circa 300 mld. lei moldove...
Retailerii se aprovizionează majoritar cu legume și fructe din import, chiar și dacă sunt mai scumpe, din cauză că producătorii nu dețin spații de depozitare sau utilaje de sortare
Compania ungară Wizz Air este lider în cinci din zece piețe analizate de ZF pe segmentul zborurilor low-cost, inclusiv în România și Bulgaria, arată datele companiei de cercetare I...
Furnizorul de piese auto Autonet Import, controlat de oamenii de afaceri Zoltan Kondor și Mihaly Lieb din Satu Mare și de către grupul elvețian Swiss Automotive Group, a raportat pentru