, care va avea loc marți, 26 ianuarie, începând cu ora 9:00, va aduce în același loc unii dintre cei mai importanți oameni de afaceri din regiunea de Sud a țării, dar și bancherii,
Mai mulți investitori, printre care și Ionuț Negoiță, dar și consorțiul de investitori Sud Rezidențial, sunt interesați să dezvolte proiecte imobiliare, inclusiv locuințe, spații logistice
The Entrepreneurship Academy (EA), singura facultate de antreprenoriat din Sud-Estul Europei în care înveți de la antreprenori a fost lansată ieri, într-o conferință de presă în noul
„Suntem deja prezenți de la est la vest și lucrăm pentru a conecta partea de nord a țării cu cea de sud.“
Electromobilitatea a depășit faza de concept și începe să ia amploare, mai
Prin această achiziție PPC va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energie din Europa de Sud-Est.
“Cea mai mare parte a EBITDA a activităților Enel în România provine
În țările din sud-estul Europei, țări în care piața financiară era reprezentată până acum 30 de ani de produse de economisire, creditare și asigurare standardizate, nevoia de educație
Producătorul de mobilă Spectralcom, care deține o fabrică în județul Vaslui, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 3,9 mil. euro, echivalentul unei creșteri de 12% față de 2018.
Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, a devenit, începând cu luna octombrie, operatorul rețelei de gaze naturale din localitățile Remetea și Sineu...