Valoarea producției agricole a ajuns la 17,8 mld. euro în 2017, potrivit datelor estimative publicate de Eurostat, cu 15%, respectiv 2,4 mld. euro, mai mult față de anul precedent,
Un proiect axat doar pe design interior poate costa între 20.000 și 30.000 de euro în medie, astfel că investiția pe care o suportă clientul este de 600 – 1.000 de euro/mp.
O familie din nordul Bucureștiului alocă, în medie, aproximativ 3.000 de euro pentru o vacanță, cu 45% mai mult decât o familie din sudul Capitalei și de două ori mai mult decât cheltuiala
anului vrea să facă și o listare de acțiuni, a inaugurat recent în Timișoara un supermarket cu produse pentru ferme și pentru animale, în urma unei investiții totale de 150.000 de euro
Blachotrapez, subsidiara locală a grupului polonez cu același nume, și-a majorat afacerile cu 20% în 2018, ajungând astfel la 70 de milioane de lei (15 mil. euro) din vânzarea de
Victor Bostan, director general și fondator al companiei Purcari (simbol bursier WINE), a avut în 2018 venituri salariale brute de 74.050 de lei lunar, echivalentul a 16.000 de euro
Sorina Dragnea și Anca Gheorghe, două surori din Pitești, foste corporatiste, și-au transformat pasiunea pentru haine într-un business, după ce au investiti 50.000 de euro într-un atelier
Rainer Seele, CEO-ul OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, unicul producător local de petrol și gaze, spune că grupul austriac are un buget de achiziții de 10 miliarde de euro până