Furnizorul și distribuitorul de gaze naturale Premier Energy, controlat de fondul ceh de investiții Emma Capital, a achiziționat Forte Gaz GN, o companie care activează în același domeniu
Furnizorul și distribuitorul de gaze naturale Premier Energy, controlat de fondul ceh de investiții Emma Capital, a achiziționat Forte Gaz GN, o companie care activează în același
Nemții au acceptat de mulți ani obiectivul de a reduce gazele cu efect de seră, dar până acum costurile estimate pentru acest efort masiv pe curățare a mediului nu au fost niciodată
Cohere a fost fondată în 2019 de Aidan Gomez, Ivan Zhang și Nick Frosst, toți cercetători la Google Brain și foști colegi la Universitatea din Toronto, arată informațiile publicate
Administrația Trump este angajată într-un efort de ordinul miliardelor de dolari de a diminua controlul Beijingului asupra mineralelor critice, iar acesta începe încet-încet să dea
Casa Noastră, producătorul ferestrelor QFort, din județul Dolj, va încheia, la finalul lunii octombrie, construcția primei etape a investiției pe care o derulează cu ajutor
Producătorul de cărămizi Cemacon (simbol bursier CEON) a atras 7,7 mil. lei de la acționari în cadrul operațiunii de majorare de capital prin aport de numerar derulate în perioada 14
Agrobusinessul, unul dintre sectoarele de importanță majoră pentru economie, ce are un aport anual de 4-6% la PIB-ul României, se confruntă în prezent cu o problemă acută: deficitul
Compania de Navigație Fluvială Navrom Galați (COVG) intenționează să-și majoreze capitalul social cu 14,97 milioane lei, de la 29,95 milioane lei la 44,93 milioane lei, prin aport în