Mă uit în special în zona de servicii pentru că asta am făcut când eram în tech și asta facem și la Logiscool, iar pentru mine este o atracție specială”, explică Iulian Șerban.
„România este o țară a extremelor – avem București-Ilfov, care se află în top 3 al regiunilor din UE din prisma densității angajaților cu slujbe high-tech, dar și multe slujbe
Între timp, indicii bursieri americani se apreciau pe fondul dinamicilor acțiunilor tech, investitorii urmărind cu atenție noi semnale privind politica monetară a Rezervei Federale.
Centrul din România, conceput ca un hub strategic de transformare, care va consolida activități în zona de Tech & Data, Finance și operațiuni de reasigurare Property & Casualty
OpenAI dorește să slăbească controlul Microsoft asupra produselor sale AI și a resurselor de calcul, și să obțină acordul gigantului tech pentru transformarea sa într-o companie pentru
Investitorii, dar și întreaga industrie tech, așteptau cu nerăbdare acest nou model care ar putea susține o astfel de evaluare colosală și ar putea transforma OpenAI într-un colos de
tehnologie specifică, o tehnologie rară, o tehnologie care este în creștere și devine populară și va fi «pâinea și untul» industriei peste câțiva ani“
El a adăugat că în industria tech
În urma succesului fulminant al ChatGPT la sfârșitul anului 2022, companiile tech au accelerat integrarea inteligenței artificiale generative într-o gamă largă de servicii, inclusiv