Craiova (CFED), a cărei activitate o reprezintă lucrările de căi ferate noi și reparații la linii de cale ferată, a încheiat 2018 cu venituri totale de 2,45 mil. lei și un profit net
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător local de petrol și gaze, a înregistrat un profit net de 2,76 miliarde de lei în primele nouă luni din 2019, în urcare cu 3,5%
grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani și BERD, a încheiat primul semestru al anului 2019 cu un rezultat operațional de 26,8 milioane de lei și un profit net
fond suveran de pensii la nivel mondial, cel al Norvegiei, a raportat afaceri de 405 mil. lei în S1/2019, în urcare cu 2,7% față de aceeași perioadă din 2018, în timp ce profitul net
porci, SmithfieldRomânia, Premium Porc și Degaro - parte a grupului Premium Porc ♦ Împreună, cele trei firme fac o treime din cifra de afaceri totală și jumătate din profiturile nete
Șantierul Naval Orșova (SNO), producător de nave fluviale controlat în proporție de 91,2% de trei SIF-uri, a încheiat primul trimestru al anului cu un profit net de 746.600 de lei,
medicale private Medlife a crescut în primul semestru al anului cu 28,8%, la 301 milioane lei, avansul fiind susținut de toate liniile de business ale grupului, în timp ce profitul net
Profitul net al companiei Premier Restaurants România (cea care operează businessul pe plan local) a crescut și el cu 11,2%, până la aproape 90 de milioane de lei în 2018.