Școala privată Genesis College își propune să ajungă la 3.000 de elevi. Din toamna acestui an școlar, școala s-a mutat în fostul Petrom Tower și are în plan să dezvolte două noi ca...
Companiile clujene Winners Holding Investments, controlată indirect de Horia Ciorcilă, și Finas Group, investitori în dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă, au semnat miercuri
Consiliul Fiscal apreciază că noile coordonate ale bugetului, în urma rectificării propusă de Guvern, sunt compatibile cu un deficit bugetar cash în jur de 8,4% din PIB în 2025, ținta
În cei cinci ani de activitate, am ajuns la o bază de peste 250.000 de clienți în UE. ținta noastră pentru România este să atragem 20.000 de clienți până la sfârșitul acestui an.
Groupama a ajuns la finalul anului 2024 la un volum al subscrierilor de aproape 4,4 mld. lei, în creștere cu 7% față de anul 2023 și rămâne liderul întregii piețe a asigurărilor,...
Cu 2,2% a crescut vineri indicele de referință BET, unde sunt incluse cele mai lichide 20 de companii listate la Bursa de Valori București, ajungând astfel la 32.758 de puncte, înt...
Reprezentanții industriei HoReCa susțin că majorarea TVA de la 9% la 11% la mâncare va conduce la o creștere a prețurilor pentru consumatorul final cu aproximativ 1,8%, în paralel cu
Dan Ostahie, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali, fondatorul Altex, a cumpărat operațiunile locale ale retailerului de bricolaj Brico Dépôt de la britanicii de la Kin...