Pandemia de COVID-19 a influențat inclusiv piața medicamentelor, iar companiile cu fabrici în România au fost nevoite să se adapteze noilor cerințe din piață din partea consumatorilor
este o unealtă de economisire de combustibil și timp fără egal, care le permite clienților noștri să facă într-adevăr economii considerabile și totodată să satisfacă nivelul de cerințe
De asemenea, la seminarele organizate în cadrul proiectului s-au înscris până în prezent 800 de persoane pentru cele 1.000 de locuri disponibile la un seminar care reprezintă o simulare
Declarațiile vin în contextul discuțiilor privind inițiativa „Made in Europe”, un proiect de reglementare al Comisiei Europene care ar putea introduce cerințe minime privind conținutul
♦ În urmă cu 5–6 ani, certificările erau un obiectiv, determinat fie de considerente de marketing, fie de cerințe de finanțare – în special din partea finanțatorilor internaționali
„Deși suntem numărul unu în UE la producția de semințe de floarea soarelui, nu stăm la fel de bine la capacitățile de rafinare a uleiului. E loc major de creștere în segment.