Alessio Cioni a fost desemnat în funcția de Director General și Chief Executive Officer al Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, cel mai mare grup
Un influent grup japonez, din care face parte și un fost prim-ministru, a propus un plan prin care Tesla, compania lui Elon Musk, să investească în Nissan, după eșecul negocierilor
Un grup de investitori condus de Elon Musk a propus să cumpere organizația nonprofit care controlează OpenAI pentru suma de 97,4 miliarde de dolari, amplificând astfel conflictul dintre
Agroland Business System (simbol bursier AG), grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, listrează
Simtel Team (simbol bursier SMTL), grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, a convocat
Statul român a câștigat un proces de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții de la Washington, deschis de un grup de 44 de investitori
Polenergia, cel mai mare grup privat de energie din Polonia, controlat de două fonduri de investiții, a preluat încă 40% din compania de proiect Naxxar Wind Farm Four SRL (NX4) care
Teilor Holding, grup de companii ce include și lanțul de bijuterii de lux Teilor, anunță o emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București în valoare 40 de milioane de lei, investitorii