Odată cu încheierea lunii iunie și începerea oficială a celui de-al doilea semestru din 2024, Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), a
Horia Braun, președinte-director, spune că România intră într-o etapă în care „plăcinta“ economică se restrânge, ceea ce va pune presiune atât pe companii, cât și pe administrație,
Horia Manda, managing director al Axxess Capital, companie ce administrează fondurile Romanian-American Investment Foundation (anterior denumit Romanian American Enterprise
Această zonă atrage investiții în terenuri pentru construcții de case sau birouri și mai puțin investiții pentru ridicarea de centre comerciale, a spus Horia Deprato, broker imobiliar
Raluca Chișu, economist de profesie și fondatoarea centrelor de recuperare pediatrică KinetoBebe, a dezvoltat după pandemie salina „Flori de Sare" în Capitală, în urma unei investiții
început implementarea primului proiect pilot care prevede dezvoltarea unei rețele de parcări pentru biciclete în Oradea, au spus în cadrul emisiunii ZF Tech Day Tudor Beleuță și Horia
Ea și-a dorit să readucă la viață un vechi meșteșug și a început să picteze vegetal, cu flori, obiecte vestimentare pe care le-a adunat în portofoliu sub acest brand.
Tot pe 2 decembrie, seara, a fost închisă unitatea anterioară a Louis Vuitton din galeria comercială The Grand, din cadrul hotelului JW Marriott din Capitală.
de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță încheierea unui acord de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni al Bucur Obor S.A