vor putea vinde produsele inclusiv în magazinele din zona în care activează, iar acest lucru aduce o adevărată revoluție în ceea ce înseamnă producția micilor gospodari, aceasta este
Turiștii europeni vor să călătorească vara aceasta și în țările estice ale Europei, dorința lor de a vizita aceste țări se află la un nivel similar cu cel de anul trecut, conform unui
Marius Istrate, actualul președinte al TechAngels – cel mai mare grup de business angels din România-, cunoscut în principal pentru poziția de chief people officer în cadrul unicornului
Administratorii unei companii pot fi trași la răspundere de autoritatea fiscală pentru obligațiile de plată restante către bugetul de stat, în cazul intrării în insolvență a companiei