El explică faptul că cerințele clienților diferă în funcție de profilul acestora, de tipul campaniei pe care o doresc, de soluțiile pe care compania, ca și consultant de business integrat
Creștere și clienți noi pe timp de criză
Caracterizându-se ca fiind un consultant de marketing și de business, el spune că “este foarte important să schimbi “șepcuța”
.
“Peste 75.000 de cartele SIM sunt în acest moment instalate și vom ajunge la 100.000 de cartele anul acesta”, a declarat Dan Vîrtopeanu, consultant în marketing mobil
sau Koton pentru închirierea unor spații în Coresi și estimăm că până în vara acestui an proiectul va ajunge la un grad de preînchiriere de 80-85%“, spune și Ali Ergun Ergen, consultant
Asta înseamnă, după cum explică Szabolcs Nemes, consultant în cadrul Roland Berger, că operatorii low-cost în cearcă găsirea unor noi elemente menite să genereze venituri suplimen tare
De asemenea, acei antreprenori care aleg să interacționeze cu un consultant Vodafone pot afla care ar fi acele unelte care ar putea ajuta compania să devină mai profitabilă și mai competitivă
Dacă ești un consultant care gestionează un client, Sypher te ajută să lucrezi mai eficient, și poate un aspect chiar mai important decât la nivelul unui client direct este faptul că
acesta, se lucrează la dosarul de autorizare pentru această Contraparte Centrală, aceasta fiind deja înființată, există capitalul necesar, de 16,8 mil. euro, partenerii și un consultant
♦ Pentru Rupert Wolfe Murray, fost consultant PR și manager de proiecte europene în România timp de 17 ani, care după pandemie s-a reorientat spre meserii, în special lucrări de construcții