business de 3,5-3,7 mld. euro, cei mai mulți bani ai consumatorilor mergând către alimente, iar restul sumei fiind împărțite între haine, cosmetice, produse electroIT, jucării și mobilier
Aproximativ 4% din produsele de mobilier și din decorațiunile care ajung pe harta globală de retail a grupului IKEA sunt fabricate de furnizori din România, a spus pentru ZF Stefan
JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România și inaugurează joi, 31 august, un nou magazin în complexul rezidențial Cosmopolis
flexibil și vor lucra din cafenele sau din orice alt loc de unde își pot îndeplini obiectivele, a spus Daniel Florescu, managing director la Kinnarps, companie suedeză care furnizează mobilier
dintre cele mai complicate etape atunci când te muți în casă nouă, atât din perspectiva costurilor, cât și prin simplul fapt că ești nevoit să iei decizii și să alegi piese de mobilier
Amdaris România, care oferă servicii de dezvoltare software, suport dedicat gestionării produselor web și consultanță strategică, prezentă la nivel național din 2012, a închis anul
Alfa Software, furnizor de soluții ERP, a observat o creștere accelerată a cererii pentru digitalizarea proceselor de business, determinată atât de schimbările legislative, cât și de
România salariilor peste 1.000 de euro este, în realitate, România câtorva poli economici. Bucureștiul domină detașat atât prin nivelul veniturilor, cât și prin numărul de angaja...
„Vrem să ne apucăm de ouă din găină crescută la sol, care este destul de puțin astăzi în România. Majoritatea ouălor din România sunt crescute în baterii sau voliere.
JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România și inaugurează joi, 30 noiembrie, un nou magazin în Râmnicu Vâlcea, ajungând