România a ajuns la peste 16 miliarde de euro în 2025, în creștere cu circa 1,5 miliarde față de anul anterior – cel mai ridicat nivel atins vreodată, potrivit indexului „Real Estate Premier
Stânean, directorul general al producătorului de materiale de construcții Teraplast Bistrița, spune că privește cu optimism anul 2015, pentru că alocările bugetare arată că există premise
Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald’s în România, demarează o campanie de recrutare la nivel național în care oferă peste 1.000 de locuri de muncă în toate
îmfrumusețare No+Vello, adus în România de compania Green Care Cosmetics, a fost lansat pe piața locală în urmă cu aproape cinci ani și de atunci s-a dezvoltat în 11 orașe din țară precum
construcții Synergy, care a construit parcarea subterană din Piața Universității, spune că dorește să activeze mai intens la nivel internațional, după ce a lucrat deja în țări precum
Petre Roman, primul premier al României de după Revoluția din 1989, crede, la 30 de ani de când a fost înlăturat din funcție printr-o „mineriadă“, că actualul șef al guvernului Florin
Astfel, an după an, pierderile s-au acumulat, datoriile au crescut, iar investițiile importante – precum irigațiile și silozurile – au fost amânate, din cauza accesului dificil la
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, ține brandul american pe prima poziție într-o piață a restaurantelor fast-food care în ultimii