Evoluția cererii din București este în linie cu trendul înregistrat și în celelalte capitale din Europa Centrală și de Est, regiune în care suprafața tranzacționată s-a redus cu circa
În acest moment, un tren de marfă din România are o viteză medie de sub 20 km/h și un tren de călători de 45 km/h, iar unele gări din orașe importante sau noduri feroviare nu au mai
Din 22 noiembrie, prima zi de tranzacționare după ce dezvoltatorul imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) a anunțat că va fi inclus în indicii FTSE Russell pentru piețe
Daniel Dines, CEO și cofondator al UiPath, a achiziționat prin intermediul Ice Vulcan Properties, vehicul de investiții pe care îl deține, un pachet de 9,57% din RodBun, unul dintre
One United Properties cu aproape 2.300 de apartamente în One Lake District, One High District și One Lake Club, și un total de 3.500 dacă sunt luate toate proiectele companiei, Ionuț
Proiectul One Cotroceni Park, dezvoltat de One United Properties pe un teren de 5,8 hectare din București din zona Cotroceni - Răzoare, va include o zonă de retail cu o suprafață de
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), listat la Bursa de Valori București cu o capitalizare de 3,5 mld. lei, controlat indirect de fondatorii Victor Căpitanu și Andrei