exemplu de consum mare de energie relativ la cantitatea de PIB produsă, dar dacă industria românească a fost croită ca să utilizeze resursele naturale de care dispune România, trebuie dată
Moneda românească a câștigat de la începutul lunii februarie și până în prezent aproape 2% în fața leului de la 4,53 de lei, cât cotase BNR leul în prima zi din februarie, la 4,46...
dobândă.
”Luna septembrie este o posibilitate, trebuie luată în considerare”, a spus Laura Rosner, economist la BNP Paribas în New York. ”Yellen încearcă să nu se focalizeze pe o dată
Carpatica cu Patria Bank (fosta Nextebank), care era programată pentru 1 februarie, intră în prelungiri, procesul fiind amânat în condițiile în care Tribunalul Municipiului București a dat
Valoarea ajutoarelor de stat acordate de Ministerul Finanțelor din anul 2007 până în prezent, pe toate schemele administrate, este de 819 mil. euro, care au mers către 93 de compan...