SAP, compania de software germană a cărei valoare de piață este cea mai mare dintre societățile listate la Frankfurt, a înregistrat în ultimul trimestru un avans al profitului operațional
Acțiunile Ascendia (simbol bursier ASC), producător local de software educațional listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București, se apreciau luni la ora 17.45 cu 29,7%, pe fondul
Acțiunile Bento – Intellectually Curious, companie antreprenorială românească specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură
Start-up-ul românesc Salarium, care a dezvoltat o platformă software care oferă angajaților posibilitatea de a primi un avans din salariu prin intermediul unei aplicații mobile, a ridicat
TotalSoft, unul dintre cei mai importanți producători de software de pe piața locală, parte a grupului turc Logo, a raportat la Ministerul Finanțelor Publice pentru anul 2020 o cifră
UiPath (simbol bursier PATH), companie specializată în dezvoltarea de aplicații software care automatizează procesele de lucru din companii, a închis prima ședință de tranzacționare
UiPath (PATH), producător de roboți software fondat în București, care acum are sediul central în New York și a ajuns liderul noii industrii de automatizare a sarcinilor repetitive
Bobnet, start-up-ul local care dezvoltă soluții hardware și software pentru automatizarea industriei de retail, a anunțat deschiderea unei noi runde de finanțare în valoare de 50 milioane
Bunnyshell, start-up-ul local care a dezvoltat o platformă de tip environment as a service (EaaS), ce ajută echipele de programare să livreze software mai rapid prin automatizarea
Start-up-ul FrontWave, soluție software accesibilă sub formă de dispozitiv medical (SaMD) care generează imagini 3D ale sânului cu ultrasunete, pentru a îmbunătăți diagnosticul, vrea