private virtuale (VPN) prin intermediul căreia clienții pot transmite date între punctele de lucru ale acestora cu viteze începând de la 128Kbps, la prețuri de la 27 euro/lună (fără TVA
Proiectul de hotărâre privind repartizarea de fonduri către primării din sume defalcate din TVA pentru finanțarea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive
operațiunile distribuitorului IT au fost blocate în urma unei decizii a ANAF de poprire a conturilor companiei, motivată de suspiciuni de fraudă de 97 milioane de lei prin neplata TVA
Ajustarea fiscală, care a presupus măsuri precum tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, reducerea prtestațiilor sociale sau creșterea TVA, putea fi făcută mai gradual, cu un impact
Cu doar 32,3% din PIB pondere a veniturilor bugetare în produsul intern brut estimată pentru 2012 chiar și după majorarea brutală a taxei pe valoare adăugată (TVA), statul român este
România, care are o taxă pe valoarea adăugată (TVA) de 24%, este aproape de cel mai înalt nivel al impozitării la nivel mondial, fiind la doar trei puncte procentuale de maximul de
mașinii pot păstra rovinieta numai dacă depun o solicitare în scris la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și plătesc o taxă de 24,8 lei, cu TVA
External financing could prove costly for Romania in the first half of 2012 and the country may have to tap into a EUR5 billion loan made available through a precautionary program from
Piața autoturismelor de lux, cu prețuri de peste 200.000 de euro cu TVA, a înregistrat anul trecut o creștere de aproape 40% în 2018 față de anul anterior, potrivit datelor ZF centralizate
Primăria Oradea a demarat un proiect de 10,2 mil. lei (2,2 mil. euro), TVA inclus, pentru pietonizarea zonei Libertății, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de infrastructură publică