Producătorul de cabluri Romcab Târgu Mureș (MCAB) a anunțat miercuri seară la Bursa de Valori București că Sadalbari SLR, acționar majoritar cu 90%, a intrat în faliment, cererea fiind
Șaptesprezece centre logistice vor asigura bunul mers al Sistemului Garanție-Returnare (SGR), expresia celui mai amplu parteneriat public-privat din România și a celui mai important
Lech Przemieniecki, managerul polonez care conduce de la începutul anului lanțul românesc de modă PPT – Prețuri pentru Tine, care pariază pe prețuri mici, spune că România va avea în
Un număr record de medici și-au anunțat intenția de a lucra peste granițe în primul trimestru al acestui an, a anunțat Consiliul suprem al medicilor (NRL) din Polonia, notează The First
„Insolvența SM SPRL, în calitate de lichidator judiciar al Daun Imobiliare SRL, în faliment, având sediul social în loc. Satu Mare, Str. Uzinei nr. 6-8, jud.