obligă să găsim modalități de a face tot mai mult, cu resurse umane care trebuie să fie educate, astfel că trebuie să ne gândim cum să educăm mai bine, dar și cum să nu pierdem acest capital
Investitorii de pe piața de capital critică modul în care ASF își exercită atribuțiile legate de dezvoltării acestui sector, apreciind că abordarea instituției este tot mai puțin inspirată
această perioadă din cauza crizei create de pandemia de COVID-19, spune Oana Botolan Datki, SEE managing partner al companiei cu activități în sectorul resurselor umane CTeam Human Capital
Inițiativa legislativă care interzice timp de doi ani listarea companiilor de stat restricționează capacitatea acestuia de a utiliza piețele de capital pentru finanțarea cheltuielilor
Națională a Greciei (NBG) cu privire la vânzarea unui portofoliu de credite corporative neperfomante și sub-performante din România cu o valoare totală de circa 174 mil. euro către Bain Capital
Contul de capital social poate fi deschis într-un timp foarte scurt printr-un proces 100% online, dar, deși toate operațiunile pot fi făcute online, conform site-ului Băncii Transilvania
Ulterior închiderii ofertei de subscriere, investitorii vor putea tranzacționa aceste instrumente financiare pe piața de capital având în vedere că spre deosebire de celelalte emisiuni
Daniela Secară, CEO al BT Capital Partners, spune că societatea de brokeraj lucrează la trei emisiuni de obligațiuni pentru a le lista la bursa de la București, dintre care două vor
„Este o rezistență între rezistența legislației, evoluția tehnologiei și obiceiurile investitorilor. Astăzi orice cetățean poate să își cumpere din mediul online aproape orice cu d...