Depozitele populației și ale companiilor la bănci au crescut în luna iulie cu 9,2% față de perioada similară din 2022, până la 530 de miliarde de lei (minus 0,2% în termeni reali)...
Piața de capital din România a înregistrat creșteri semnificative în primele nouă luni ale anului, iar companiile listate la Bursa de Valori București (BVB) au reușit să obțină per...
♦ În ultima perioadă dobânzile la lei au sprintat puternic, în condițiile în care și inflația a explodat, apropiindu-se de 16% ♦ La creditele corporate noi în lei dobânda medie a urcat
În ultima perioadă dobânzile la lei au sprintat puternic, în condițiile în care și inflația a explodat, trecând în iunie de 15% ♦ La creditele corporate noi în lei dobânda medie a urcat
În cazul băncilor cu capital românesc, CEC Bank a majorat activele cu 22% în 2022, iar saltul activelor EximBank a fost de peste 56%, după preluarea Băncii Românești ♦ EximBank a urcat
Pe segmentul producerii de energie electrică, din 2020 și până în 2022, veniturile au urcat de la 3,7 mld. lei la 8,2 mld. lei, însă cel mai ridicat ritm de creștere este pe segmentul
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a înregistrat în 2023 venituri de 12,2 miliarde lei, în creștere cu 30%, și un profit net de 6,33 miliarde lei (1,2...
Ruris, producător de echipamente pentru fermieri, mizează pe digitalizarea companiei și are în plan implementarea de noi servicii în liniile sale de business, motiv pentru care va...