Valori București, ar fi încheiat trimestrul al doilea din 2026 cu un profit net atribuibil acționarilor de 21 mil. euro, în scădere cu 35% față de anul trecut, estimează analiștii BT Capital
Fondul de private equity Morphosis Capital, ale cărui baze au fost puse de patru români, a închis fondul numărul doi la 130 de milioane de euro, peste ținta inițială de 100 mil. euro
Societatea de avocatură RTPR a asistat fondul de private equity Innova Capital cu privire la vânzarea Optical Investment Group către EssilorLuxottica, lider global în designul, producția
♦ Piața de capital trebuie să atragă și investitori noi, dar și oportunități noi de investiții ♦ Guvernul pregătește noi listări, dintre care una va fi în sectorul de transporturi ♦
Convocatorul-surpriză din 5 decembrie 2025 al Ministerului Transporturilor, prin care statul român, acționar majoritar cu 80% la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), îș...
producție alimentară, ar putea derula în următoarele luni o operațiune de majorare a capitalului social, afirmă directorul general Horia Cardoș, care deține aproape două treimi din capital
Vinăria Purcari, în portofoliul căreia se află brandurile Purcari, Bostavan, Crama Ceptura și Bardar, a debutat ieri pe piața de capital locală printr-o ofertă în valoare de 186 milioane
BT Capital Partners, divizie de brokeraj bursier a grupului Băncii Transilvania, care include și cea mai mare bancă din România, menține prețul-țintă pentru următoarele 12 luni de 17,27
Liviu Stoleru, fostul CEO al Cemacon Cluj-Napoca, în funcția de director executiv, iar în perioada următoare pregătește venirea la Bursa de la București printr-un plasament al BT Capital