bancare deschide la Banca Transilvania, cesiunea creanțelor rezultate din contractele finanțate și garanție din partea asociatului majoritar al Dataware Consulting, Dendrio Solutions SRL
Smartdreamers SRL, compania care operează platforma online de recrutare cu același nume, a totalizat însă o pierdere netă semnificativă anul trecut, de circa 160.000 de euro.
Compania a revenit anul trecut pe profit, realizând un câștig net de 37 mil. lei (7,4 mil. euro), de la o pierdere netă de 885.780 lei (179.000 de euro), suferită în 2023, conform datelor
Codului electoral a finalizat proiectul de lege pentru modificarea legii alegerilor locale, legii administrației locale și statutul aleșilor locali, Eduard Hellvig a fost votat la șefia SRI
Personalul medical din cabinetele medicale și de medicină dentară ale MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale școlare, din centrele de asistență medicală comunitară și din centrele
Președintele Traian Băsescu afirmă că inițiativa Ministerului Justiției de a interzice administrarea ca probe în dosarele de corupție a înregistrărilor SRI este "în favoarea infractorilor
apropia de cea de anul trecut după ce cultura și-a revenit în multe zone din țară datorită ploilor din ultima vreme, la începutul anului fermierii erau îngrijorați din cauza apei din sol