Băncile domină creșterile bursiere de la începutul anului 2018 în Polonia. La București, sectorul energetic face legea
La București, patru dintre cele mai mari aprecieri aparțin emitenților din sectorul energetic.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
9847 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
La București, patru dintre cele mai mari aprecieri aparțin emitenților din sectorul energetic.
Legea pentru compensarea facturilor la curent electric și gaze naturale a fost adoptată miercuri cu amendamente de la Senat.
Oricine verifică profilul unui candidat pe Facebook și Twitter înainte de a decide dacă dorește să îl angajeze ar putea încălca legea Europeană, potrivit unui anunț al reglementatorilor
Prin urmare “instituțile raportoare” nu vor cere nimic în plus după aprobarea legii de către Parlament, față de ceea ce au cerut până acum la efectuarea unei tranzacții obișnuite.
Legea asigurărilor mutuale, care permite persoanelor fizice sau companiilor să se asocieze în vederea formării unei societăți mutuale de asigurări care va emite polițe pentru membrii
Gradul redus de cuprindere în asigurare a locuințelor este îngrijorător, mai ales în condițiile în care România este expusă la riscul de cutremur.
Mai mult decât cifrele în sine, seci, despre repartizarea banilor pe ministere, instituții și altele, de departe, cel mai de luat în seamă când vorbim de bugete este „Raportul priv...
România are un nou Parlament, format din 465 de deputați și senatori aleși să reprezinte țara în următorii patru ani. Cu o structură politică dominată de PSD AUR, PNL, USR și UDMR...
Iosif Pazuric, proprietarul Nutrientul Bihor, crede că legea „51%“, care impune ca minimum 51% din produsele expuse la raft să provină din „lanțul alimentar scurt“, dar reduce și
Comerțul modern local este controlat de rețelele străine, care au anual vânzări de 8,5-9 mld. euro. Niciun antreprenor local nu a reușit să își facă loc în această piață pentru a s...