în Wells Fargo, una dintre cele mai mari bănci din SUA, de la 127,4 milioane de acțiuni la 52,4 milioane de acțiuni, ceea ce înseamnă că a vândut
rticipațiile în Barrick Gold, Pfizer
Un studiu publicat în jurnalul medical The Lancet leagă sute de mii de decese cauzate de cancer de criza financiară din 2008-2010, în timpul căreia șomajul a crescut, iar cheltuielile
la scăderea probabilității ca pacienții cu COVID-19 cu risc ridicat să necesite spitalizare sau observație medicală prelungită, sugerează un studiu clinic amplu publicat în The Lancet
ar putea duce la dispariția omenirii până la sfârșitul secolului, potrivit unei noi evaluări realizate de o comisie internațională de experți și publicate în revista medicală The Lancet
Compania americană de ride-sharing Uber a utilizat în România, Canada, Belgia, India, Ungaria și de cel puțin trei ori în Franța un sistem de distrugere urgentă a datelor computerizate
Compania ista România, activă pe piața măsurării consumului pentru energie termică, estimează pentru acest an afaceri de 21 milioane lei (4,7 milioane euro), în creștere cu 2,9% de
Prin combinarea infrastructurii și a expertizei în domeniu, compania integrată va putea livra soluții clienților din eșalonul superior, piețelor emergente și clienților la nivel global