Rompetrol Downstream a modernizat 76 din cele 90 de benzinării incluse într-un program de rebranding
Principalele orașe unde au fost modernizate benzinăriile sunt București, Constanța, Brașov, Arad, Craiova, Bacău și Ploiești.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Principalele orașe unde au fost modernizate benzinăriile sunt București, Constanța, Brașov, Arad, Craiova, Bacău și Ploiești.
. “Printre localitățile unde s-au realizat astfel de lucrări în ultima perioadă se numără Iași, Bacău, Ploiești, Sibiu, Suceava sau Botoșani”, a spus Sebastian Bobu, director
Vuza deține, prin firma A2 Impex Ploiești, 83,8% din capitalul Chimcomplex.
Astfel, marile companii de stat listate vor să-și remunereze investitorii în 2021 cu dividende cu randamente cuprinse între 2,8%, cum este cazul Transgaz, și 7,7% pentru Conpet Ploiești
Astăzi, sunt așteptate să raporteze operatorul sistemului energetic național Transelectrica (TEL), transportatorul național Conpet Ploiești (COTE), producătorul și furnizorul de gaze
Actul normativ prevede desființarea unor administrații fiscale pentru contribuabili mijlocii din cadrul direcțiilor generale regionale din Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Timișoara
Pe ansamblul segmentului principal de tranzacționare cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Uztel Ploiești (14%) pe un rulaj de 14.300 de lei, urmat de Societatea de Construcții
Astfel, finalul acestei săptămâni va aduce pe masă rezultatele financiare ale Conpet Ploiești, Digi Communications, MedLife, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Banca Transilvania
AdePlast, care produce mortare, vopsea și polistiren, a inaugurat anul trecut patru fabrici noi pe platformele industriale pe care le deține la Oradea, Ploiești și Roman, în urma unor
Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc, cu 21 magazine în București, Brașov, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Cluj, Ploiești, Timișoara