Exporturile au reprezentat anul trecut motorul creșterii puternice, cu 21%, a industriei locale de software și de servicii de IT până la 3,1 mld. euro, în condițiile în care cererea
Vodafone, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, a lansat servicii de date prin tehnologia 4G+ într-un număr de 350 de localități în România, mutare care le vor permite
Pentru a combate absenteismul generat de bolile fictive, angajatorii au inventat așa-numitele „bonusuri de prezență“ acordate angajaților care vin o lună întreagă la serviciu, după
În piețele din sud-estul Europei este o reticență, poate și din cauza educației, poate și pentru că la noi unele servicii ajung mai târziu, dar există un trend ascendent.
Percepția generală este că abuzul în serviciu, traficul de influență, darea de mită, corupția în general se desfășoară numai în relația cu sectorul de stat, instituții, regii autonome
Managerii estimează pentru perioada octombrie-decembrie relativa stabilitate a activității în industria prelucrătoare, comerțul cu amănuntul și servicii, în paralel cu o creștere accentuată
Managerii estimează pentru perioada iulie-septembrie o creștere a activității în construcții comerț și servicii, în paralel cu creșterea prețurilor în industrie, construcții și comerț
Veniturile din servicii ale Vodafone România, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața locală de comunicații fixe și mobile, au fost constante pe parcursul anului fiscal trecut
Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Hi-tech Mai multe grafice și tabele din domeniul Media&Advertising Materialul a apărut în ediția din 25 mai 2022 a Ziarului Financ...