Care sunt cele mai cunoscute branduri din România?
În cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Superbrands România au fost premiate joi seara 37 de branduri din România.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
În cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Superbrands România au fost premiate joi seara 37 de branduri din România.
În ceea ce privește DB Schenker Romtrans, compania rezultată din fuziunea celor două firme, estimările indică o cifră de afaceri de aproape 80 mil. euro în 2011, în creștere cu aproape
Spre deosebire de alte domenii precum haine sau retail unde jocurile sunt făcute de străini, lupta pentru a-i încălța pe români se dă în principal între companii cu acționariat local
Autotehnica Fleet Services, una din principalele companii de pe piața de leasing operațional și management de flote, va prelua de la mijlocul acestei luni franciza Hertz International în România
Mercedes-Benz este printre primele mărci auto de import care au venit oficial în România la începutul anilor ’90, fiind adusă de Ion Țiriac prin intermediul companiei Autorom, primul
În ceea ce privește evoluția pieței auto,Marco Schulz, directorul general al BMW Group România, este de părere că anul acesta vânzările de mașini vor intra din nou pe un trend ascendent
Cea mai lungă pârtie din România are o lungime de 4,6 kilometri și este amplastă în Poiana Brașov.
Cele mai mari patru aeroporturi din România, Henri Coandă (Otopeni), Aurel Vlaicu (Băneasa) din București, Traian Vuia din Timișoara și cel din Cluj, au raportat anul trecut un trafic
Grupul Draexlmaier, al treilea cel mai mare angajator din industria auto din România, spune că a demarat anul trecut o nouă campanie de recrutare pe piața locală pentru a crește producția
. (…) Vom continua să identificăm oportunități de dezvoltare“, a declarat Sorana Georgia, directorul general al Billa România.