Tot acest timp s-a dovedit a fi o mare școală pentru întreaga clasă politică din țara noastră, pentru guvernele care au trecut prin Palatul Victoria, pentru instituțiile statului, pentru
Întrebarea e cât se mai poate întări leul de acum înainte și ce anume ne spune această apreciere despre economia noastră și cea globală în momentul de față.
Intern Brut (PIB), cu patru poziții deasupra Ungariei și cu mult peste Bulgaria, iar următoarea țintă este depășirea Cehiei, o țară cu o populație la jumătate decât cea a țării noastre
New York din perioada 19-20 martie 2022, în urma căreia au existat foarte multe discuții despre cum a arătat standul țării, a ridicat însă și întrebarea dacă ar mai trebui ca țara noastră
din „O scrisoare pierdută”, făcea tot felul de ciubucuri oamenilor politici plângându-se că are „famelie mare, renumerație mică, după buget“, lucrurile stau exact pe dos în zilele noastre
Măcar la BNR, cu opțiunea noastră conceptuală de întoarcere „la clasici“, cu mijloace ultra low tech și cu eterna resursă tradițională, omul (nu-i da, Doamne, românului cât ar putea
Se împlineau 130 de ani de când, la 5 septembrie 1880, Consiliul de Administrație al BNR se întrunea în prima ședință din istoria băncii noastre centrale, instituție fundamentală a