UiPath, cel mai valoros start-up din tehnologie care a pornit din România și acum e listat la Bursa din New York, a ajuns la finele celui de-al doilea trimestru al anului fiscal 2021
Kazahii de la KazMunayGas (KMG) și KMG International (KMGI), compania care controlează rafinăria Petromidia și care acum este deținută de investitori chinezi, spun că la momentul preluării
România își prezintă în perioada 3-5 noiembrie oferta turistică la World Travel Market (WTM) Londra 2026, unul dintre cele mai importante târguri internaționale de profil, organizat
înșelat guvernul SUA, Wells Fargo, a treia mare bancă americană după active, prin divizia de brokeraj a fost desemnată dealer primar pentru obligațiuni de către Rezerva Federală a New York-ului
singurul consilier independent pentru listarea Saudi Aramco, potrivit unor surse citate de Financial Times, în cea mai mare afacere de până acum pentru firma aproape necunoscută din New York
ZocDoc, o companie care îi ajută pe utilizatori să programeze online vizite la doctori, a obținut o finanțare de 130 de milioane de dolari, care evaluează start-up-ul cu sediul în New York
► Având în vedere strategia Farm to Fork de la nivel european, dar și situația pandemică în care ne aflăm cu toții, și care încă nu știm când se va încheia, din punctul nostru de vedere
sub un roller coaster, pe lângă IMAX și pe lângă coridorul de la cazinoul electronic - Anca Mariana Petculescu a văzut o pereche atrăgătoare de cizme din piele neagră, scrie New York