sau măcar la stagnarea deficitului mare de forță de muncă cu care se luptă industria locală de IT&C de câțiva ani ar fi imigrația și dezvoltarea unor politici care să simplifice procesul
♦ Rata anuală a inflației, un indicator care arată cu ce procent s-au scumpit produsele și serviciile folosite de populație pe parcursul unui an, a scăzut la 4,6% în iulie 2018 față
mare, iar diferența competitivă, în condițiile în care barierele sunt practic inexistente, o va face cine se mișcă cel mai repede, cine adoptă tehnologii AI și cine își regândește procesul
Cele câteva sute de manageri și supervizori care sunt afectați de procesul de restructurare prin care trece grupul Telekom România - cea mai mare operațiune de acest tip desfășurată
BCR, a doua cea mai mare bancă din România, are în derulare un proces unic la nivelul Europei Centrale și de Est, acela de a oferi posibilitatea refugiaților ucraineni să-și
Un procent de 72% din investitorii de la Bursa de la București au un portofoliu mediu de circa 3.900 de euro, în timp ce 26% au în medie 211.000 de euro în cont, arată cele mai recente
Procesul de avizare pentru proiecte noi de energie verde nu încetinește pe final de an, Țăndărei Solar fiind printre companiile de proiect care au primit un aviz tehnic de racordare
al doilea cel mai mare din România după NN Pensii, are investiții de 2,4 miliarde de lei în acțiuni la Bursa românească, plus 42% în șase luni din 2019, evoluție determinată de procesul
Companiile mari din România au mai mult succes în accesarea de fonduri europene ca opțiune de finanțare a activității, cu un procent de 12% dintre firme aplicând pentru proiecte cu
concentrează eforturile și investesc ponderi mai mari în inovare și în noi tehnologii, în timp ce din categoria de întreprinderi cu activitate pe piață între 5 și 10 ani doar un procent