Bursa de Valori București a triplat profitul net individual în T2, la 9,5 milioane de lei, susținut de dividende de la Depozitarul Central
trecut, și cu un profit operațional de 4,68 mil. lei, dublu față de T2/2025.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
trecut, și cu un profit operațional de 4,68 mil. lei, dublu față de T2/2025.
2019 ar putea aduce o scădere semnificativă a numărul companiilor care fac afaceri în România, pe fondul instabilității fiscale, a creșterii costurilor operaționale și a restrângerii
Ufuk Tandogan, șeful băncii: Avem un angajament pe termen lung în România și vrem să ne consolidăm poziția în piață.
Comisia Europeană a propus o majorare de fonduri europene pentru programele operaționale de care va beneficia România în perioada 2021-2027, iar suma ar ajunge la aproximativ 30,6
Compania aeriană ungară Wizz Air pregătește concedieri colective la bazele operaționale din România, 172 din cei 1.892 de salariați urmând să fie afectați de măsură, potrivit unui document
Cel puțin două fabrici AI vor deveni operaționale în România în cursul anului 2026, cu investiții totale de peste 70 milioane euro, ambele proiecte fiind construite ca infrastructuri
România a cultivat anul trecut 16.300 de hectare cu ceapă, suprafață similară cu cea a unei ferme mari producătoare de cereale, și se situează pe locul șase în Uniunea Europeană,
România a găsit în sfârșit soluția pentru deficitul comercial uriaș pe produse agro-alimentare de 5 miliarde de euro, care s-a dublat în ultimii cinci ani: exportul de produse din tutun
Două noi piețe cu o importanță majoră pentru România au fost Egipt și China anul trecut.
Guvernul a aprobat miercuri continuarea programelor IMM INVEST Romania, IMM FACTOR și a subprogramului AGRO IMM INVEST, cu alocarea plafoanelor de garantare pe fiecare program.